Europarlamentarul Tokes Laszlo şi-a arborat azi steagul Transilvaniei la sediul cabinetului său din Oradea. El a spus că războiul drapelelor, purtat de autoritățile române de fapt împotriva comunității maghiare din Transilvania, durează de aproape trei ani, având ca scop desființarea simbolurilor noastre naționale, comunitare, istorice, printre care a celor arborate pe balconul biroului meu de europarlamentar din Oradea.
„Consiliul Național Maghiar din Transilvania și Partidul Popular Maghiar din Transilvania au arborat drapelul secuiesc pe aceasta clădire în iunie 2014, în semn de solidaritate cu Ținutul Secuiesc, dar și în semn de protest împotriva măsurilor luate de autorități față de acest simbol al comunității noastre.
În consens cu unitatea și diversitatea Europei, în septembrie 2014 am expus lângă cel secuiesc și drapelul Uniunii Europene, urmat apoi în luna octombrie aceluiași an de drapelul revoluției maghiare din 1956, iar în luna decembrie de simbolul revoluției române din 1989, tricolorul românesc „eliberat” de stema comunistă, prin aceasta atrăgând atenția asupra libertății dobândite în urma răsturnării dictaturii ceaușiste și asupra revendicărilor îndreptățite a comunității maghiare din Transilvania. În decembrie 2015 am expus lângă cel al Ținutului Secuiesc drapelul regiunii Partium, drept expresie a îndreptățitelor aspirații de autonomie a celor două regiuni istorice.
Drapelele expuse flutură nu împotriva cuiva, flutură doar pentru noi înșine. Simbolica lor bogată nu se îndreaptă împotriva nimănui, au în schimb menirea de a reprezenta identitatea și valorile specifice și universale, individuale și comunitare, la nivelul continentului, a țărilor și regiunilor componente, a românilor, a maghiarilor, a secuilor și a celor din Partium.
În mod asemănător, drapelul Transilvaniei care se va arbora astăzi, are menirea de a propaga – conform modelului european – diversitatea în unitate și unitatea în diversitate, conviețuirea tradițională și apartenența la comunitatea unitară a românilor, maghiarilor, germanilor și a altor etnii din Transilvania, bogăția etnică și confesională, toleranța reciprocă – potrivit principiului complementarității. Este semnificativ, că unele elemente ale drapelului istoric al Ardealului au fost incluse în actualul drapel de stat al României. Când tineri maghiari au înălțat drapelul Transilvaniei la festivitatea organizată de ziua națională a maghiarilor de pretutindeni la Cluj-Napoca, au fost tracasați și amendați de jandarmi pe nedrept, din moment ce acest drapel reprezintă întreaga Transilvanie, toată populația acesteia, inclusiv majoritatea românească. De acea constituie o aberație inexplicabilă afirmația precum că acest purtător al identității noastre transilvănene comune „este un simbol care generează dușmănie și discriminare”, după cum încercau să-și motiveze măsurile represive forțele de ordine.
Programul Partidului Popular Maghiar din Transilvania, elaborat în 2012, prevede federalizarea României. Federalismul înseamnă autoguvernarea regiunilor autonome ale țării. În Europa statelor, a națiunilor și a regiunilor, Transilvania, precum Muntenia și Moldova sunt mari regiuni istorice, autoguvernarea lor realizându-se în cadrul statului federal român. În context mai larg, drapelul Transilvaniei simbolizează europeismul transilvănean.
În condițiile actualei crize prin care trece Europa, îndrăznim să sperăm că nu vom mai fi obligați să recurgem la „serviciile” Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, steagurile noastre persecutate vor putea, în sfârșit, să fluture liber și împreună, simbolizând Europa în complexitatea ei, cu statele și regiunile ei istorice”, a spus Tokeş.
Radu Ştefan
Pe ideea aceasta cu FEDERALIZAREA, respectiv REGIONALIZAREA, merg si slugile din guvernul Romaniei, cele aservite intereselor straine:
Acest nemerinic isi bate joc de Romania si simbolurle nationale si nici o institutie nu ia atitudine. Popa Tokes, curvarul de serviciu al ungurilor din Romania este un sovin si tradator platit de servicii straine de informatii si nici aici nu s-a facut nimic desi el denigreaza permanent tara noastra. Fata de acesti antiromani statul ar trebui sa aibe o atitudine mai ferma pana la ridicarea cetateniei.
In atenția Presidentiei,Guvernului Roman,Parlamentul României Protest:- pina cind acest individ sfidează Constituția României călcând legea prin afirmații si acțiuni nu este lămurit V-a continua sa jignească.Locul lui este la PUȘCĂRIE nu in libertate.