Păzitor riguros al sfintelor canoane și al Sfintei Predanii, s-a ferit până la moarte de împărtășirea cu ereticii și de pomenirea episcopilor eretici. Credea și propovăduia că până și simpla pomenire a unui episcop eretic constituie o „întinare” și știrbește ortodoxia celui care îl pomenește, în timp ce comuniunea cu ereticii ne desparte cu totul de Hristos; credea, de asemenea, odată cu Sfântul Ioan Gură de Aur, că nu numai ereticii, dar și cei în comuniune cu ei sunt vrăjmași ai lui Dumnezeu și, potrivit lui Atanasie cel Mare, trebuie să ne ferim nu numai de cei dintâi, dar și de cei de-ai doilea.
Împărtășania bisericii eretice a iconiclaștilor, care „s-a rupt pe sine de trupul cel cu încincite vârfuri (cele cinci vârfuri desemnează pentrahia: Roma, Constatinopolul, Alexandria, Antiohia și Ierusalimul) ale Bisericii” și „s-a tăiat” din Trupul lui Hristos, „supunându-se anatemelor veșnice”, nu este numai lipsită de valabilitate și vrednică de lepădat, ci, mai mult, de-a dreptul vătămătoare. După Marele Mărturisitor Teodor, împărtășania ereticilor din afara Bisericii nu este „Trupul lui Hristos”, ci „împărtășire de vrăjmașul” , „pâinea veninoasă” și „otravă nu de trup vătămătoare, ci care înnegrește și întunecă sufletul”. „Precum se osebește lumina de întuneric, așa și împărtășania ortodocșilor de cea a ereticilor; una luminează, cealaltă întunecă, una unește cu Hristos, cealalată cu diavolul, una dă viață sufletului, cealaltă ucide”. „Cel ce se împărtășește cu aceasta (împărtășania ereticilor) este, ca și Iuda, străin de moștenirea lui Hristos, și părtaș celor care L-au răstignit pe Domnul”.
„Precum dumnezeiasca Pâine, atunci când se ia de la drept-credincioși, îi face pe toți cei ce se împărtășesc un singur trup, așa și pâinea eretică, de vreme ce îi face pe cei ce o primesc în acest chip (ca împărtășanie) să aibă părtășie între ei, îi face un trup potrivnic lui Hristos”. De altfel, „biserica ce se pângărește de eretici nu mai este biserică sfântă a lui Dumnezeu, ci casă pângărită, cum zice Marele Vasile, de vreme ce îngerul care se afla într-însa, precum în orișice biserică, s-a îndepărtat din pricina necucerniciei ereticilor. De aceea nici jertfa ce se săvârșește într-însa nu este bine-primită la Dumnezeu. Ascultă-L pe Cel ce zice: << Iar cel fărădelege, care jerfește Mie vițel, ca cel ce bate om>> (Isaia 66,3)”.
Spunea de asemenea că este mai bine ca cel nebotezat să se boteze, la caz de nevoie, de către un monah sau un mirea ortodox, decât să moară nebotezat sau să primească botezul de la eretici. Interzicea să facem rugăciune, să aducem prinoase de ulei sau ceară pentru eretici, ori să le facem parastase, „căci nu sunt lucruri de joacă cele dumnezeiești […] Nici nu va fi așezat cu ortodocșii cel ce nu are părtășie cu Ortodoxia, măcar în cel din urmă ceas. În ceea ce vei fi aflat, în aceea vei fi judecat”. De asemenea, nu îngăduia să facem panaghii, panihide sau rugăciune pentru ortodocșii care au murit având împărtășire cu ereticii, nici să-i pomenim la Dumnezeiasca Liturghie, chiar dacă ar fi vorba de tatăl, mama sau fratele nostru.
În acord cu învățătura dumnezeieștilor canoane, interzicea chiar statul la masă cu ereticii sau cu cei ce sunt în comuniune cu aceștia. Astfel, „dacă cineva este în comuniune cu eresul, nu poate să se facă prieten al lui Dumnezeu, ci rămâne vrăjmaș, chiar dacă ar da toți banii aceste lumi. Dar pentru ce vorbesc de comuniune? Chiar și dacă mănâncă împreună, sau bea, sau are legătură de prietenie cu ereticii, are să dea răspuns”.
Cuviosul Teodor credea că „creștinismul constă din credință și fapte; deci dacă una dintre cele două lipsește, cealaltă nu-l va folosi pe cel care o are”. De aceea învăța că „dacă sunt unii, în vremurile de astăzi, monahi, să o arate cu fapte. Iar fapta monahului este de a nu suferi nici cea mai mică înnoire a Evangheliei, ca nu cumva să se facă pentru mireni pildă rea de erezie și părtășie cu ereticii, având să dea seama de pierzarea lor sufletească”.
În sfârșit, spunea că în vremurile de înflorire a ereziei, „nu numai cel ce este mai înalt în rang și în cunoștință trebuie să lupte, să grăiască și să învețe cuvântul Ortodoxiei, ci si cel din treapta ucenicului este dator să propovăduiască adevărul și să vorbească cu slobozenie. Cuvintele acestea nu sunt ale mele, ale păcătosului, ci ale dumnezeiescului Gură de Aur și ale altor Părinți”.
STRĂJERII ORTODOXIEI – Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei, Arhimandrit VASILIOS PAPADAKIS, editura Egumenița, 2015, pag. 287-291
[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]
