Premierul ungar, Viktor Orban, și-a susținut vineri discursul anual despre starea națiunii, în care l-a acuzat pe magnatul american de origine maghiară George Soroș că se amestecă în politica internă a Ungariei și a criticat în același context Berlinul și Bruxelles-ul pentru ideologia ‘corectitudinii politice’ sancționată anul trecut la urme în SUA și Europa.
‘Organizații internaționale încearcă să intervină în politicile Ungariei, în secret și cu bani din străinătate’, a spus Orban în discursul său televizat în direct și axat pe tema migrației. El a susținut că în spatele acestor organizații se află George Soroș, care ar urmări, printre altele, ca ‘sute de mii de refugiați să intre’ în Ungaria.
‘Susținătorii ideilor liberale’ controlează politica internațională și ei sunt cei care ‘determină imigranții să se îndrepte către Europa’ într-un număr ‘fără sfârșit’, a continuat premierul ungar, făcând referire direct la Germania, la administrația fostului președinte american Barack Obama și la oficialii de rang înalt din instituțiile Uniunii Europene.
Orban a mai vorbit și despre cetățenii care au fost ‘reduși la tăcere de corectitudinea politică’ și au sancționat această abordare la unele alegeri desfășurate anul trecut.
El a menționat aici alegerile prezidențiale din SUA, Brexitul, căderea guvernului italian în urma unui referendum eșuat, dar și referendumul din Ungaria privind cotele obligatorii de refugiați impuse în UE, referendum pe care Orban îl consideră un succes deși nu a fost validat din cauza prezenței la urne sub pragul legal.
Toate aceste exemple arată, spune premierul ungar, că oamenii ‘hrăniți cu forța’ cu idei utopice s-au săturat de ‘îngâmfarea’ unor politicieni care cred că au întotdeauna dreptate.
Conform aprecierii lui Viktor Orban, ‘liniile de luptă’ ale ‘revoltelor’ manifestate anul trecut la urne au fost clar definite: națiunile s-au răzvrătit împotriva globaliștilor și clasa de mijloc s-a răzvrătit împotriva liderilor politici.
UE, scena unei duble confruntări
În ceea ce privește Uniunea Europeană, premierul ungar consideră că aceasta a devenit scena unei duble confruntări, pe de o parte între votanți și ‘birocrații de la Bruxelles’, iar de cealaltă parte între statele suverane și ‘unioniști’, aceștia din urmă fiind susținătorii creării unei Europe federaliste. El a admis totuși că Uniunea Europeană are în prezent o situație economică bună, dar s-a declarat sceptic în legătură cu evoluția mai departe a blocului comunitar, având în vedere elementele socio-politice enunțate anterior.
În discursul privind starea națiunii, Orban și-a susținut de asemenea deciziile privind ridicarea de garduri la frontierele sudice ale Ungariei pentru a opri pătrunderea refugiaților și înăsprirea pedepselor pentru traficanți și pentru trecerea ilegală a graniței, decizii foarte criticate însă de ONG-uri internaționale.
Mai mulți membri ai guvernului de la Budapesta au vorbit recent despre posibilitatea instituirii unui control sporit asupra ONG-urilor stabilite în Ungaria, mai ales a acelora finanțate din străinătate.
Premierul ungar a amintit de asemenea că a ‘trimis acasă’ Fondul Monetar Internațional, a impozitat suplimentar corporațiile multinaționale și că executivul pe care-l conduce a creat un sistem economic și politic care se individualizează prin faptul că este ‘adaptat nevoilor și gusturilor’ populației maghiare, scrie Agerpres.
În încheierea discursului privind starea națiunii, Viktor Orban a estimat că anul 2017 va fi marcat de mai multe ‘atacuri’ asupra țării sale, acestea fiind în opinia sa presiunile de la Bruxelles privind politica economică și migrația, dar el și-a încurajat concetățenii asigurându-i că nu au ‘niciun motiv să fie îngrijorați pentru ziua de mâine’.
Se pare că întâlnirea cu Vladimir Putin îi dă tot mai mult curaj premierului ungar. Când a vorbit despre federalizarea statelor UE, cât de mult s-a gândit la Ardealul nostru mult râvnit de ei, de bozgori?