X

Viitorul ambasador al SUA în UE, Ted Malloch, prezice destrămarea Uniunii Europene

de null

Ted Malloch, posibil viitor ambasador al SUA în UE, prezice în presa germană destrămarea Uniunii Europene (UE), afirmând că ieșirea Marii Britanii nu este decât o primă etapă, informează vineri AFP.

‘Dacă vă uitați în Europa, puteți practic să puneți deja câte două litere la alegere în fața cuvântului ‘exit”, a estimat Malloch în săptămânalul Der Spiegel, potrivit unui fragment difuzat vineri din interviul său ce va fi publicat sâmbătă.

El a făcut astfel referire la cuvântul folosit în general pentru a desemna ieșirea Marii Britanii, ‘Brexit’, care poate fi transformat în ‘Grexit’ (ieșirea Greciei) sau, de exemplu, ‘Frexit’ (ieșirea Franței). Malloch, care a mai ocupat în trecut posturi diplomatice pentru SUA, este posibil să devină ambasadorul SUA pe lângă UE.

De asemenea, el a reafirmat în acest interviu că euro este, în opinia sa, ‘o experiență greșită’ și că dacă ar lucra într-o bancă de investiții ‘ar miza împotriva euro’. Însă liderii socialiștilor, liberalilor și grupului PPE (dreapta) din Parlamentul European au îndemnat joi Uniunea Europeană să nu-l accepte pe Ted Malloch ca viitor ambasador la Bruxelles. Malloch, care a mai ocupat în trecut posturi diplomatice pentru SUA, este posibil să devină ambasadorul SUA pe lângă UE. De asemenea, el a reafirmat în acest interviu că euro este, în opinia sa, „o experienţă greşită” şi că dacă ar lucra într-o bancă de investiţii „ar miza împotriva euro'”.

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button