X

RESPINS: proiect de lege privind AUTONOMIA Ținutului Secuiesc

de null

 

Un proiect de lege inițiat de zece cetățeni români de etnie maghiară privind autonomia Ținutului Secuiesc a fost publicat în Monitorul Oficial, însoțită de avizul negativ al Consiliului Legislativ, informează B1TV.

Inițiativa legislativă prevede înființarea Ținutului Secuiesc ca și „comunitate autonomă cu personalitate juridică”, și ar urma să cuprindă județele Hargita, Covasna, precum și o parte din județul Mureș.

Consiliul Legislativ a dat aviz negativ proiectului de inițiativă, deoarece vizează „crearea unei entități statale distincte, paralelă cu statul național unitar român” – fapt interzis de Constituție.

Prin proiectul de lege, Ținutul Secuiesc ar urma să aibă autonomie administrativă și politică în raport cu statul român, și să fie condus de un președinte ales prin vot. Limba oficială ar urma să fie maghiara, la fel ca și româna.

Conform articolului 74 din Constituție, minumum 100.000 de cetățeni pot iniția un proiect de lege. Pentru ca proiectul de lege să poată fi depus în Parlament este nevoie ca cetățenii care își manifestă dreptul la inițiativă să provină din cel puțin un sfert din județele țării, iar în fiecare din aceste județe, respectiv în municipiul București, trebuie înregistrate cel puțin 5.000 de semnături pentru sprijinul inițiativei.

Ulterior după depunerea proiectului în Parlament, acesta urmează să fie votat dacă intră sau nu în vigoare.

Președintele Comitetului de Inițiativă privind autonomia Ținutului Secuiesc este Arus Zsolt Istvan, cetățean din Gheorgheni (județul Harghita). Ceilalți nouă inițiatori sunt, de asemenea, harghiteni.

[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]

2 comentarii

  1. Cum sa fie Tinut sexuiesc daca nu mai exista – oficial – secui???S-au facut toti „maghiari” – adica vorbitori de maghiara si papistasi, ca asta e definitia „magharului”.Acea zona a fost de la inceputurile lumii locuita de stramosii nostri si era „piatra de bolta” intre cele trei tari romanesti, valahii/vlahii.De pe vremea Geto-dacilor se njumeau KUNIA fiecare dintre cle trei iar conducatorii alesi de catre nobilime se intalneau aici, in zona localitatii care pastreaza semnificatia antica = langa lacul regilor baltii, Reci-Balti, si langa mestecanisul unde se savarseau ritualuri de intarire a relatiei fratesti dintre ei si popoarele/triburile lor.Aici, in tinutul delor 3 kunii – 3 Scaune s-au gasit urme de locuire neintrerupta depeste 5 straturi distincte – vezi descoperirile de la Olteni.Le-au spus mai tarziu Scaun a) domnesc si b) de judecata fiindca poporul isi alegea conducatorul car indeplinea dublu rol:- de Jude, adica judecator – cu jurisdictia cum=noscuta drept JUDET! – functie pe timp de pace- de Reiks – preluat de Apus ca Rex, de atii drept Riga, no mai zicem Rege, conducator militar „la vreme de restriste”, adica atunci cand se luptau cu atacatori, invadatori, migratori si cu Imperiul Roman.CUM SA LASI PE CEI CU SUFLET STRAIN SA STAPANEASSCA INIMA UNITATII NEAMULUI NOSTRU?–––––Astia sint „e-ai nostri” batuti in cap sa se lepede de neam si credinta – momiti cu bani, sluijbe… fortati cu pusca, biciul, tunurile austriece…CAta mila am avea pentru prostia lor, minti secatuite de ignoranta – asa ceva NU SE POATE.

  2. Nu mai exista secui de ceva timp.Daca insa vreti autonomie in tara noastra, in Romania, atunci duceti-va in Ungaria !;daca nu sunteti romani, inseamna ca nu aveti ce cauta aici (in sensul de a cere drepturi de roman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button