FOTO: Una din cele mai reuşite fotografii ale lui Constantin Iulian, realizate de Irinel Cârlănaru la Fortul 13 Jilava, în celula unde a fost închis în anii Comunismului…
A fost, pentru toţi cei care l-am cunoscut, o adiere blajină de lumină, o fulgerare de voinţă şi o cale. Era frumos, era învăluit de aura muceniciei şi în acelaşi timp emana un spirit academic, o aristocraţie a spiritului ce impunea respect. Onest, de o integritate morală rar întâlnită în ziua de azi, dăruit până la jertfa supremă unul ideal înalt, Constantin Iulian ştia să îmbrace fermitatea unei mâini de fier în mănuşa de catifea a dragostei. De aceea era iubit şi înconjurat de tineri mereu. Pentru că ştia să ne îndrume, fără contondenţă. Pentru că ştia să mustre şi să pedepsească, fără a răni. Pentru că a ştiut să ne ierte chiar şi atunci când i-am greşit greu şi l-am rănit noi pe el… Pentru că ştia să iubească…
Întâlnirea cu Constantin Iulian nu putea lăsa indiferent pe nimeni. După ce-l cunoşteai, viaţa ţi se schimba. Inspira voinţă, obliga la performanţă, demonstra că e posibilă excelenţa. În activitatea ştiinţifică, la catedra universitară, în taberele de muncă şi educaţie, în marşuri, în fruntea oamenilor, era mereu acelaşi exemplu de stâncă.
A fost unul din acele fenomene contemporane care au probat că Omul nou conceput de Corneliu Codreanu nu este o utopie. Plecat la Domnul fulgerător, după o boală galopantă ce i-a retezat calea în 6 săptămâni, Iulian a devenit testament pentru o generaţie nouă. Frăţiile de Cruce, reactivate de el cu puţin timp înainte de moarte, au fost una din fulgerările premonitorii ale acestui spirit îmbunătăţit.
Plecat când nimeni nu se aştepta, el a lăsat în urmă proiecte generoase şi necesare la care lucra, zi şi noapte, asiduu. Toate acestea vor trebui puse în practică de cei de azi. De tinerii care l-au urmat şi au primit testamentul său.
Constantin Iulian! Prezent!
Florin Dobrescu | Buciumul
