Iata ce putem citi in articolul Bate câmpii. Putin confundă armele şi imperialismul, cu religia creştină:
KGB-istul bate câmpii. Vladimir Putin confundă armele şi imperialismul, cu religia creştină. Rusia a devenit o mare putere graţie adoptării religiei creştine, a declarat joi preşedintele rus.
Vladimir Putin a făcut această afirmaţie într-un mesaj adresat patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill, cu prilejul împlinirii a 1025 de ani de la creştinarea Rusiei Kievene.
“Adoptarea credinţei creştine a marcat o turnură decisivă în istoria ţării noastre, care a devenit parte integrantă a civilizaţiei creştine şi o mare putere mondială. Credinţa creştină este cea care a dat un impuls dezvoltării culturii şi învăţământului în Rusia. Ea a eliberat forţe creatoare colosale, a încurajat poporul rus şi l-a susţinut în perioade dificile. Biserica Ortodoxă Rusă a fost întotdeauna cu poporul său”, subliniază preşedintele rus în mesajul său făcut public de serviciul de presă al Kremlinului şi preluat de RIA Novosti, transmite Agerpres.
Liderul de la Kremlin a evidenţiat totodată rolul Patriarhiei Moscovei în întărirea cooperării internaţionale şi dezvoltarea dialogului cu Bisericile ortodoxe din alte ţări.
Patriarhia Moscovei aniversează zilele acestea 1025 de ani de la creştinarea Rusiei Kievene de către marele cneaz Vladimir. La aceste ceremonii participă reprezentanţii Bisericilor ortodoxe din lumea întreagă, inclusiv opt patriarhi. Biserica Ortodoxă Română este reprezentată de ÎPS Mitropolit Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale.
La 28 iulie, ziua cinstirii Sfântului Vladimir, vor fi celebrate slujbe solemne în toate lăcaşurile de cult ale Bisericii Ortodoxe Ruse din lume. Patriarhul Kirill va oficia Sfânta Liturghie, împreună cu clerul ortodox din diferite ţări ale lumii, în Lavra Pecerska din Kiev.
Comentariu saccsiv:
Am mai propus anul trecut spre dezbatere chestiunea Vladimir Putin.
Sa ne reamintim cateva elemente. Are origini sanatoase, cum se zicea pe vremea aia:
Bunicul lui Vladimir Putin a fost bucatarul lui Vladimir Lenin si apoi al lui Joseph Stalin
A fost in KGB, inclusiv la Institutul Yuri Andropov din Moscova. A demisionat (formal?) de la serviciile de securitate la 20 august 1991.
Oligarhul evreu Boris Abramovich Berezovsky (prieten al fiicei lui Boris Eltin) l-a ajutat sa intre in cercul fostului presedinte. Totusi, dupa ce a ajuns la putere, a inceput un razboi impotriva unora dintre oligarhii evrei:
“CADEREA COMUNISMULUI“, RUSIA, OLIGARHIE, EVREI, NOUA ORDINE MONDIALA
Dupa ce Gorbaciov si mai apoi Boris Eltin au distrus tara, Vladimir Putin a redat Rusiei demnitate si forta politica pe plan internațional. De asemenea, Rusia a cunoscut o crestere economica fara precedent de la caderea Uniunii Sovietice.
Face declaratii stranii:
Si-l gasim in astfel de locuri:
Ce s-a intamplat nou de peste un an? Vrea sa se dovedeasca ortodox prin declaratii precum cea prilejuita de crestinarea Rusiei sau prin vizite:
Foto: Prima oprire a lui Vladimir Putin în Grecia: Muntele Athos
Cititi va rog si:
ARTICOLE BLOGURI ORTODOXE (11.07.2013)
Cum ramane insa cu cipuirea?
VIDEO: Rusia – UNIVERSAL ELECTRONIC CARD. Cat a progresat implementarea?
[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]