Reiau de pe blogul fratilor de la RAZBOI INTRU CUVANT un pasaj din articolul PARINTELE EFREM FILOTHEITUL (Arizona): “Pecetea va fi impusa dupa cel de-al treilea razboi mondial!” , la finalul caruia voi face o analiza a sa:
„În timpul spovedaniei mele recente i-am transmis Părintelui Efrem de la Sfântul Antonie îngrijorările fraţilor noştri români şi ale Părintelui Iustin şi dacă acceptarea acestor cipuri biometrice RFID îi înstrăinează de Biserica lui Hristos. Răspunsul Părintelui a fost categoric: „Nu, în nici un caz! Aceasta nu este pecetea fiarei. Pecetea va fi impusă după cel de al treilea război mondial! Preoţii greşesc dacă îndepărtează credincioşii de la sfântul potir pentru folosirea acestei tehnologii!”
Comentariu saccsiv:
In primul rand, pecetea nu va fi impusa, nu ne va lega nimeni de stalpi pentru a ne insemna si nici nu ne vor tranchiliza pentru a o face in somn. Vor aduce insa omenirea in situatia de a nu mai putea vinde sau cumpara fara el si atunci multi vor ceda, ba unii se vor si inghesui sa-si puna primii …
Sunt de acord insa ca aceasta se va petrece dupa al treilea razboi mondial. Dar atentie, aceasta nu inseamna ca ultima mare conflagratie se va petrece peste vreo mie de ani, din contra, este iminenta. Dupa cum am repetat si demonstrat des pe acest blog, ELITELE practicante ale ritului paladin, camatari planetari si varfuri ale masoneriei, ce au declansat actuala recesiune (• Criza financiara din SUA, etapa principala in edificarea NOII ORDINI MONDIALE), vor crea rapid si alte tipuri de crize (foamete, mari miscari de strada, razboi cumplit) pentru realizarea unui cumul de dezastre suficient de mari pentru ca mai apoi tot ei sa vina cu „solutia”: necesitatea instaurarii unui GUVERN MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE, in fapt pregatirea imperiului antihristului. Cititi va rog si articolele:
Citate celebre ale unor masoni sau evrei sionisti faimosi
Personalitati si organizatii: BOHEMIAN GROVE
Intr-adevar, preotii gresesc „daca îndepărtează credincioşii de la sfântul potir pentru folosirea acestei tehnologii”, caci acestea nu sunt deocamdata decat etape premergatoare obisnuirii populatiei cu iminentul real semn 666. Insa gresesc si atunci cand nu pregatesc credinciosii ca mult nu mai este, lasandu-i prada unei somnolente caldicele.
Articolul din RAZBOI INTRU CUVANT este mult mai lung, insa cuprinde in cea mai mare parte parerea fratelui ce a cerut cuvant de folos de la PARINTELUI EFREM FILOTHEITUL din Arizona. Acest frate zice la un moment dat: „Cu toate că vremurile noastre sunt pline de păcate nu suntem încă în ultimile zile ale istoriei deoarece nu avem semne sigure că antihrist s-ar fi născut.”
El este foarte sigur ca nu sunt ultimele zile si se bazeaza pe faptul ca nu are semne … Daca nici ceea ce se petrece in jurul nostru nu sunt semne, atunci care ar mai fi? Asteapta sa apara vreun oficial sa-i comunice agenda zilnica a antihristului? Eventual sa-l si numeasca astfel? Sunt Sfinti si mari duhovnici care ne tot avertizeaza ca in aceasta perioada putem sa ne asteptam la derularea evenimentelor descrise in Apocalipsa, iar aceste avertizari se tot indesesc de 200 de ani incoace, de cand masoneria a pornit la construirea imperiului mondial. Printre ultimele este si aceasta:
Parintele pustnic Proclu: “Antihristul s-a nascut!”
Si mai spune fratele: „Din nefericire această tehnologie se foloseşte în Statele Unite şi Grecia. Puternica demonstraţie a vrednicului întru pomenire, Înalt Prea Sfinţitul Hristodulos [n. tr. – mitingul din Salonic de acum câţiva ani când milioane de greci au răspuns apelului Bisericii Ortodoxe a Greciei] a rămas fără roade deoarece după ce a strâns milioane de semnături a renunţat brusc, fără nici un motiv evident.”
Tot cam asa se mai intreaba unii frati de ce Parintele Rafail Noica tace, sau de ce Parintele Arsenie Papacioc vorbea despre „o revolutie fara revolutie”. Sau de ce alti parinti care ne invata sa ne pregatim si sa nu acceptam nici „formele incipiente” ale semnului fiarei, totusi nu indemana la manifestari de strada. Simplu! Daca vorbim de 666 automat vorbim de sfarsitul vremurilor, care atunci cand va decide Tatal, se vor petrece indiferent daca facem sau nu petitii sau dam sau nu autoritatile in judecata. Altfel, nu mai vorbim de semnul satanei, ci de instaurarea unui Big Brother planetar fara nici o legatura cu profetiile si ca atare ne agitam eventual doar din punct de vedere al libertatilor. Dar oare sunt separate cele doua? Categoric nu. Si aici trebuie sa fie crestinii deosebit de atenti. Daca vorbim de vremuri apocaliptice, trebuie sa procedam crestineste, lupta noastra sa fie eventual aidoma celei din biserica primara, in sensul ca si ei asteptau venirea iminenta a Domnului nostru Iisus Hristos, chiar daca pe atunci nu erau semne atat de evidente ca acum. Lupta lor insa era propovaduirea Cuvantului, faptele de milostenie si facerea de bine, mucenicia. De acestea se sperie diavolul, nu de mitinguri. Ba mai mult, dracul este deosebit de siret si a declansat in istoria moderna (si mai ales acum) „alternative” anti-sistem anti-crestine, astfel incat omul indepartat de Dumnezeu ori sa fie in turma de capre albe, ori in cea de capre negre. Oricum ar fi, tot capre sa fie … Aici este una din problemele “rezolvate” de aceasta criza: mari miscari de strada. In acel moment vor intra in scena cine trebuie: ANARHISTII, iar dupa aceea lucrurile vor decurge dupa plan … Cititi va rog si articolul:
Daca Dumnezeu a ingaduit toate acestea, n-a facut-o insa pentru a veni miscari de tip Zeitgeist, new age, tibetane, anarhiste sau neonaziste cu “alternative” venusiene, extraterestre sau tot felul de sefi secreti si initiati care sa nauceasca populatia ratacindu-i ca ei vor inlocui ELITELE actuale cu … altele anti crestine. Atentie mare aici, caci diavolul este siret si joaca pe doua fronturi, insa stiut sa fie, nu lupti cu un drac impotriva altui drac, ca praful se alege. Sa ne pregatim deci ca niste crestini adevarati.
[dntplgn recurring_amt1="5.00" recurring_amt2="10.00" recurring_amt3="20.00" item_name="Donatie"]